De Malo (Despre rău 2)

18 Aug 2010 12 Comments

by sorin seviciu in metafizica, Uncategorized

Dat fiind că Domnul Arie şi-a precizat poziţia cu privire la obiectivitatea şi cuantificabilitatea Binelui pot merge mai departe: Reproduc textul Domniei Sale:

“Nu. Nu exista nici Bine, nici Rau care sa fiinteze independent de constiinta,vointa si ratiunea umana. Declar ca sunt produsele judecatii umane si , volens nolens, trebuie sa traim cu ele. Ganditi-va: daca o actiune sau vreun obiect este catalogat ca fiind rau, el trebuie sa aiba un efect asupra altuia din care sa reiasa eticheta. Ori, in absenta fiintei umane si a implicarii ei, cine decide ce este rau si ce este bun? Inca o data, Binele si Raul nu sunt cuantificabile, ci sunt produsele propriei noastre perceptii.”

E limpede că ne referim aici mai degrabă la Ideea de Bine decât la Bine considerat din punct de vedere ontologic. Societatea contemporană nu se mai raportează, (din păcate după opinia mea, dar e adevărat că fiind preot nu pot privi lucrurile din alt unghi), la nici un sistem de metafizică iar la Revelaţie cu atât mai puţin.

In consecinţă, omul zilelor noastre, neluând un adevăr obiectiv drept referinţă pentru conceptele cu care îşi edifică propriul sistem de valori, ens, bonum, verum, fiind convertibile, nu e nimic mai natural decât ca binele la care tinde un om să fie o consecinţă directă a viziunii pe care o are despre adevăr şi a valorilor personale.

Ca atare Binele şi Răul, după opinia Domnului Arie, nu pot “sa fiinteze independent de constiinta,vointa si ratiunea umana” . Parţial sunt de acord. In practică se întâmplă şi simţim consecinţele acestetui tip de abordare.

In cazul considerăm conştiinţa drept o aptitudine înăscută, o facultate intelectuală care ne permite să distingem între bine şi rău, ne putem îngădui să calificăm un act, o acţiune, un obiect drept bun sau rău în funcţie de efectele pe care le are asupra noastră sau a altcuiva.

Dar îmi permit să pun la îndoială obiectivitatea judecăţii noastre. Conştiinţa e ceva personal ca atare şi criteriile după care vom califica ceva drept bun sau rău vor fi la fel, rezultatul unei experienţe personale şi a unei viziuni care nu are cum să fie infailibilă.

Acceptând acest postulat, va trebui să acordăm şi altora dreptul de a considera binele şi răul în funcţie de criteriile lor personale şi de conştiinţa lor, ceea ce ni se va părea legitim până în momentul în care binele cuiva se va transforma într-un rău pentru noi.

Si vom ajunge la o concluzie, pe care nu o mărturisim întotdeauna cu sinceritate, ceea ce ne avantajază e bun, ceea ce e în defavoarea noastră e rău, asta pur şi simplu pentru că negăm binelui sau răului o realitate obiectivă.

Din punct de vedere al convieţuirii în societate ar fi o catastrofă, fiecare individ acţionând în funcţie de Ideea sa de Bine, în folos personal până când va ajunge vrând nevrând în conflict cu ceilalţi. In acest caz care ar fi criteriile după care am putea soluţiona un conflict de interese?

Or, pentru ca una ca aceasta să nu se întâmple, neacceptând o obiectivitate a Binelui, vom fi obligaţi să acordăm binelui valori commune la care ne să ne raportăm. O unanimitate nefiind în general posibilă, va fi prevala avizul majorităţii, iar binele propus de majoritate va fi reputat drept un rău de către minoritari.

In absenţa unui fundament obiectiv, independent de aprecierile personale, binele şi răul vor avea un caracter pur convenţional, iar o răsturnare a raporturilor în societate, lucru posibil în democraţie va duce la inversarea valorilor, binele devenind rău iar răul bine.

Nu văd cum am putea soluţiona această problemă, ca atare îl rog pe Domnul Arie să-mi arate cum anume s-ar putea armoniza, pe ce bază şi potrivit căror criterii, diferitele percepţii pe care le avem despre bine şi rău.