De Malo (Despre rău)

16 Aug 2010 42 Comments

by sorin seviciu in metafizica

Fidelul meu cititor Arie a postat un comentariu foarte interesant provocându-mă să dezbat un subiect pe care în mod normal nu l-aş fi abordat din pricina complexităţii: problema răului. Cu permisiunea Domniei Sale voi posta comentariul în integralitatea lui, încercând cu modestele mele capacităţi să dau un răspuns acestei chestiuni.

“Fiind intr-o dispozitie de culoare gri, adopt de bunavoie pozitia avocatului diavolului. Plecand de la rationamentul arhi-cunoscut “Exista intuneric? Nu,intunericul este absenta luminii”, indraznesc sa afirm ca nu exista Bine sub forma prezentata de dvs mai sus, “neutru si supra-generic”. Daca intunericul este absenta luminii, de ce nu ar fi lumina absenta intunericului? Daca Raul reprezinta lipsa Binelui, de ce Binele nu ar reprezenta absenta Raului? De ce sa oferim intotdeauna Binelui si Luminii superioritate asupra celorlalte doua? Oferim Binelui si Luminii fiinta,oferim entitate supra-naturala chiar, aducatoare de binecuvantari uneori. Cine ne da dreptul acesta? Cu ce e mai buna Lumina decat Intunericul?

Cat despre asa numitul Rau…situatia este mai delicata. Nu vreau sa par nihilist, sau sa fac cinste pseudonimului meu, dar lumea traieste cu o perceptie medievala asupra conceptului de “diferenta intre Bine si Rau”. Atat notiunea de Bine cat si notiunea de Rau fac parte din natura noastra, a fiecaruia. In acest caz, Binele si Raul sunt supuse subiectivitatii umane.”

Avem de a face cu o retorică extrem de interesantă care insistă asupra unor termeni corelativi: lumină – întuneric, bine – rău, care se pot, zic bine, se pot defini unul în funcţie de celălalt. Dacă din punct de vedere semantic, definirea unuia prin opozabilul său este perfect legitimă, susţinându-se din punct de vedere logic, această abordare nu mi se pare grozav de fericită, cu tot respectul pentru Domnul Arie, dar ne-am angajat să polemizăm pe acestă temă.

Tentaţia, de altfel firească a unui astfel de demers, este de înţeles. Percepem senzorial atât lumina cât şi întunericul, acordându-le o realitate concretă pentru că le experimentăm în fiecare zi, iar evidenţa nu trebuie probată cu argumente. E lumină: văd, ştiu… E întuneric: văd… mai bine zis nu văd nimic, dar ştiu că este întuneric fiindcă lipseşte lumina.

Aplicând prin analogie acest mecanism la ideea de bine şi cea de rău, ar trebui să ajungem în mod necesar la concluzia că răul este absenţa binelui, dar Domnul Arie merge mai departe în concluziile Domniei Sale, propunând o teză potrivit căreia binele ar putea fi definit drept o absenţă a răului aşa cum lumina poate fi considerată absenţa întunericului.

Raţionamentul este din punct de vedere formal corect, dar după opinia mea nu are un suport metafizic consistent.

Explic. O idée, un concept, este o esenţă inteligibilă extrasă inductiv din realitate prin experienţă, prin observarea empirică a realului. Experienţa ne permite să adăugăm în mod constant noi elemente la ansamblul notelor constitutive care alcătuiesc un concept. Doar că, pe lângă experienţă mai avem şi deducţia care ne poate înşela dacă încercăm să apelăm în permanenţă la analogie. Analogia este cea mai mare binecuvântare dar şi cel mai cumplit blestem al filosofiei, pentru că pornind de la anumite similitudini, chiar şi atunci cănd exprimăm negaţii, riscăm să devenim prizonierii unui sistem analitic care funcţionează potrivit unor tipare bine stabilite, în cazul de faţă acela al perfectei simetrii.

Or, un demers intelectual pur deductiv este şchiop pentru că ignoră o unealtă filozofică foarte importantă: inducţia.

Dacă vrem ca discursul nostru filosofic să nu fie doar corect ci şi adevărat, suntem obligaţi ca la fiecare pas al deducţiei de ordin logic să verificăm în mod inductiv dacă există o susţinere materială a unei concluzii care constituie la rândul ei o premisă majoră sau minoră într-un lanţ demonstrativ.

Am aşadar nevoie de o strategie pentru a-l combate pe Domnul Arie, care cu siguranţă va găsi argumente extrem de solide pentru a-şi apăra punctul de vedere. Intrucât raţionamentul dînsului nu poate fi atacat din punct de vedere formal, fiind absolut corect, voi contesta materialitatea afitmaţiei atacând consistenţa premiselor. Acestea nefiind adevărate, nu pot avea drept rezultat teza Domnului Arie.

Pentru a-mi susţine punctul de vedere, trebuie să dovedesc un singur lucru şi nu va fi uşor şi anume că, binele şi răul, lumina şi întunericul, nu sunt perfect opozabile aşa cum am fi tentaţi să credem în virtutea unui maniheism inerent procesului intelectual occidental, crescuţi fiind într-o cultură tributară unui logicism în care realul nu are mai multă consistenţă decât termenii.

Fără să vrem, fără să ştim, nominalismul de tip ockamian şi-a lăsat amprenta asupra modului nostru de gândire, ducând în mod inextricabil la prăbuşirea metafizicii. Doar o deschidere spre ontologie ar putea să ne ajute să rezolvăm dificultatea expusă de Domnul Arie pe care fără a-l cunoaşte am onoarea să-l consider printre prietenii mei.

Domnule Arie! Mingea se află în terenul Dumneavoastră. Voi continua articolul în funcţie de comentariile şi de argumentele Domniei Voastre.