Muzică şi mesaj electoral ( continuare la DE COCALARIA MANELORUM )

02 Aug 2010 14 Comments

by sorin seviciu in cultura, manelari, societate, Uncategorized

Există un raport cert între genul muzical, mesajul transmis prin muzică şi modul în care acesta este receptat de către ascultători. Quidquid recipitur, modo recipientis recipitur.

Putem lua rockul drept exemplu. Rockul este expresia unui fenomen social tradusă în muzică. Doar melodia în sine, nu instigă la nimic, poate influenţa o trăire, îţi dă eventual o senzaţie de disconfort. Rockul a fost în mod indisolubil legat de mişcările sociale contestatare, anarhice, de stânga, o revoltă exprimată şi pe alte planuri decât cel muzical a tinerilor occidentali împotriva capitalismului.

In România a fost perceput extrem de diferit înainte de 89. Pe atunci ascultam multă muzică rock şi nu-mi este ruşine să recunosc. Ascultam casete de proastă calitate, înregistrate după radio Europa Liberă, sau copii după casete aduse în ţară de nemţii veniţi în vizită la rudele lor. Trăind sub un regim de stânga, visam cu toţii la un rai capitalist iar muzica rock era pentru noi expresia lui supremă. Astăzi mi se pare stupid, dar atunci aşa gândeam. Iar textele cântecelor, chit că le înţelegeam, rupte de contextul lor nu ne transmiteau nici un mesaj şi nu ne-au influenţat cu nimic viaţa.

Cea mai bună dovadă în acest sens e faptul că, dintre cei care pe vremuri ascultau rock, marea majoritate au ajuns orice altceva decât rockeri, unii sunt oameni de afaceri, alţii cadre didactice, unii ingineri, alţii politicieni, unii chiar teologi, printre catolici sunt probabil singurul. Veţi mai găsi foşti “ rockeri “ care mai ascultă şi azi muzică rock, dar, această muzică rămâne ceea ce a fost, o formă fără fond, vidă de conţinut, unimport cultural cu viaţă scurtă, fiind scoasă din contextul ei firesc şi metamorfozată de către nişte oameni care se încăpăţânează să mai creadă în capitalismul la care visau în tinereţe.

Iată de ce rockul nu ar putea fi folosit pentru a transmite un mesaj social sau electoral. E muzica unor oameni nu tocmai tineri, care au mers fiecare pe drumul lui şi care din reacţie contra sistemului bolşevic din tinereţele lor sunt astăzi aproape toţi de dreapta.

Nu-mi e ruşine să recunosc faptul că ascultam rock, o făceam din mimetism dar nu cred şi nu voi crede vreodată că acest gen de muzică poate fi perceput la noi aşa cum era pe vremuri în occident, era pur şi simplu cool ( pe vremea aceea cuvântul nu se folosea ) să asculţi acest gen de muzică. Ar fi ridicol să afirmi că regreţi faptul că ai ascultat acest gen de muzică.

Cei care o mai ascultă astăzi şi sunt tineri ar trebui să se întrebe de ce o fac şi chiar aş fi curios să văd ce puncte de vedere au, sunt sigur că nu e vorba de unul unitar. Dar e cert că, indiferent de vârstă nu e vorba de un segment electoral uşor manipulabil.

In ceea ce priveşte drum and bass, problema se pune în termini diferiţi. Acest gen de muzică a pătruns într-o Românie eliberată de sub jugul communist, iar aderenţa tineretului la acest stil se explică în principal prin mimetism, izvorând din dorinţa de a semăna cu tinerii din occident pe care i-au văzut în filme sau i-au cunoscut în excursii prin străinatate, vorbim iarăşi de dorinţa de a se plasa cultural în vest. Iar celelalte genuri de muzică sunt asumate din aceleaşi pricini. Cert este că tineretul care ascultă drum and bass nu se implică aproape deloc în politică, manifestând în general un dezinteres total faţă de ea.

Nu-mi aduc aminte să fi auzit mesaje electorale pe aceste genuri de muzică ( pe muzică simfonică să nu mai vorbim ) iar dacă mă înşel vă rog să mă corectaţi.

Pe cei ce ascultă muzică simfonică îi voi lăsa mai la urmă.

Ne vom ocupa aici de manelarii cărora li se adresează prin muzică un mesaj politic.Nu vorbim despre intelectuali ci de oameni de condiţie simplă, uneori cu bani, alteori săraci. Limba în care se exprimă mesajul nu e deloc evoluată dar e elocventă Lăsând la o parte textul agramat, mesajul are “ meritul “ de a fi clar, direct, la obiect. Nimic nu este interpretabil. Banii sunt bani, sentimentele sunt sentimente, şmecheria e şmecherie. Nuanţe de machiavelism primar, modele de reuşită propuse, recomandate plastic prin reţete de succes, cântăreţul prezentându-se adesea drept un exemplu în acest sens. Având în vedere problemele pe care aceşti oameni le au cu legea, nu mi se pare recomandabil să mergi pe cărările lor.

Iar raporturile lor bune cu politicienii, indiferent de culoare politică sunt percepute de fani ipso facto drept un mesaj electoral. In momentul în care un partid este calificat de un cântăreţ drept “ cea mai mare valoare “ e clar că ascultătorii îşi vor însuşi simpatia idolului lor. Iar atunci când manelistul explică pe înţelesul plebei, improvizându-se în analist politic complexul conflict dintre preşedinte şi premier prin rime şi acelea discutabile : “ am crezut că-mi este frate şi-am crescut la sân un şarpe “ spunând despre politicieni că “ au avut gânduri perverse şi grupuri de interese “, e clar că vrea să transmită un mesaj politic.

Gestul manelistului se poate să fi fost spontan, n-avem de unde şti. Dar un politician care ar trebui să ducă lupta politică la nivelul dezbaterii ideologice ar trebui să repudieze cu oroare un ajutor venit din direcţia celor care subminează cultura română. Iată avatarurile sufragiului universal, votul academicianului care înţelege un model politic sub toate aspectele, economic, social şi legislativ, nu valorează mai mult decât acela al unei piţipoance de prin discoteca de mahala, convinsă de idolul ei să voteze cu partidul cutare sau cutare. Dar asta e o problemă a sistemului nostru electoral despre care nu are rost să discutăm aici.

Prunc fiind, şi ascultând asemenea celor de vârsta mea rock, încercam să învăţ pe de rost cuvintele de la Stairway to Heaven. Nu era vorba de însuşit un mesaj , “ sometimes words have two meanings “, asta o ştiam. Stiam desluşit spre deosebire de Doamna din versuri că nu tot ce zboară se mănâncă ( all that glitter is gold ? ). Dar a trebuit să tocesc textul până la disperare. Fireşte, nu era în limba mea maternă. L-am învăţat cu greu iar azi mai ştiu doar frânturi din el, de la cap la coadă nu l-aş mai putea recita.

Or, în căutare de material pentru a-mi argumenta lupta împotriva manelizării societăţii am găsit o manea electorală, cea a lui Florin Baboi pe care îl felicit pentru talentul de propagandist. Amuzându-mă la culme, am ascultat maneaua de trei, patru ori şi vă rog să mă credeţi, o ştiu pe de rost. Probabil n-o voi uita uşor. Să ne gândim la numărul imens de manelişti care nu ascultă altceva. ( va urma )